Month: May 2016

Un vis European de vară

Campionatul European din Franţa 2016, competiţia care trezeşte “bătrânul continent”, competiţia în care suporterii fierb de nerăbdare pentru a-şi vedea echipa reprezentativa în cel mai tare turneu European. Ne bucurăm că tricolorii noştrii sunt în competiţie, alături de celelalte 23 echipe naţionale pentru trofeul European, însă ne bucura de faptul că doi jucători romani vor fi prezenţi 100% în semifinalele campionatului European. Este vorba de Macsim Luca Theodor, de la ProSport Focşani şi Mihăilă Andrei de la Academia de Fotbal Sport Team Bucureşti. Cei doi jucători au fost aleşi în cadrul competiţiei Player Escort, competitive organizată sub forma unui...

Read More

Sportul înseamnă doar performanţă?

Desigur, putem spune că la un anumit nivel, sportul înseamnă doar performanţă, acest lucru caută să îl atingă orice echipă profesionistă de fotbal. Dar ce presupune drumul până la performanţă? Orice fotbalist a fost mai întâi junior, jucând într-o academie, echipă locală sau chiar pe maidan, antrenându-se zilnic şi încercând să imite mişcările marilor lor idoli, îndrăgostindu-se din ce în ce mai mult de fenomenul fotbal. Din păcate cu toţii vedem o scădere a numărului de copii care practică sportul, deoarece acum copii au o sumedenie de modalităţi pentru a-şi petrece timpul. Academia de Fotbal Sport Team se bucura...

Read More

Academia de Fotbal Sport Team îşi deschide porţile

Program selecţii Academia de Fotbal Sport Team 15 mai 2016-Selectia naţională, grupele 2001/2002, pentru formarea clasei a 9-a, începând cu ora 9:30 în cadrul bazei sportive Agronomie. Pentru alte informaţii : antrenor Adrian Bălace-0744374203 22 mai 2016-Selectie naţională, grupele 2001/2002, ora 9:30. (În cadrul acestei selecţii pot veni şi participanţii care nu pot ajunge pe 15 Iunie 2016 şi vor să participe pentru formarea clasei a 9-a) Pentru alte informaţii : antrenor Adrian Bălace-0744374203 28 mai 2016-Selectie naţională, grupa 2000, începând cu ora 9:30 în cadrul bazei sportive Agronomie. Pentru alte informaţii : antrenor Bogdan Cîrja-0721266535 4 Iunie 2016-Selectie pentru grupele mici....

Read More

Vicecampionii Bucureştiului

Academia de Fotbal Sport Team, grupa 2005, antrenată de Constantin Giurescu s-a clasat pe locul 2 în cadrul campionatului pe Bucureşti. Echipa avut un parcurs foarte bun în această ediţie, reuşind  să obţină un număr de 50 de puncte, reuşind să înscrie 103 de goluri în 22 de meciuri jucate, obţinând şaisprezece victorii, două egaluri ( una dintre remize fiind cu echipa care a reuşit să se impună în această ediţie, A.S Toni Doboş) şi trei înfrângeri. Felicitări echipei şi antrenorului care au depus un efort considerabil pentru a se clasa pe podium, sperând că în următoarea ediţie, alături...

Read More